Vara are gust dulce de piersici. Miroase a padure reavana, a ploaie calda si curata, a vant sarat si apa de mare. Vara are gustul iubirilor pierdute si doruri pe care sufletul le cuprinde intregi.
Are culori puternice, are nopti cu cele mai senine ceruri si cele mai adanci soapte.
Vara iti da libertate, te lasa sa umbli prin locurile pe care mintea ta le rascoleste febril in celelalte anotimpuri. E vara vacantelor, vremea visarilor. Vara e buna, e calda, e blanda, e tanara, e parte din tine.
——————————————————————————————–
Vara mea pe scurt: m-am bronzat la Marea Neagra, am explorat locuri minunate la Marea Ligurica, am inghetat la Marea Nordului. Nu stiu unde e mai frumos, pentru ca toate au partea lor de frumusete. Stiu insa tot felul de locuri: salbatice, pitoresti, calde, arctice, pline de oameni sau uitate de lume. Toate cu povestile lor, cu aromele lor, cu rezerva lor de splendoare.
——————————————————————————————–
Ma pregatesc constiincios sa urc la Preikestolen, una dintre cele mai vizitate atractii turistice norvegiene. Am mai vazut celebra stanca, dar de fiecare data de pe feriboturile ce traverseaza Lysefjord. De data asta, profitand de faptul ca e (inca) vara, voi urca la Preikestolen pentru a vedea fiordul de sus.Asa ca m-am antrenat mergand la Dalsnuten, Lifjell si Manafossen, locuri de o frumusete ce iti taie rasuflarea, dar la care ajungi dupa eforturi considerabile pentru ca – nu-i asa – orice loc splendid de pe lumea asta cere truda si determinare. Dar te simti rasplatit si fericit ca ochilor tai si sufletului tau le e dat sa vada atata splendoare, grandoarea muntilor si a cascadelor.
Dalsnuten este un munte pietros, mai degraba un deal ceva mai inalt, dar care ofera o vedere fabuloasa asupra intregului district Jaeren si asupra insulelor din jur.
Iar ca sa urci spre Dalsnuten drumul te poarta pe langa un lac cu ape limpezi si nuferi albi: Revholstjorn. Un loc senin, cu pajisti verzi unde oile pasc cea mai verde si mai grasa iarba pe care am vazut-o vreodata, hranita cu ploi multe si curate.
Lifjell este “muntele meu” pentru simplul motiv ca il vad in fiecare zi de la geam si ii spun buna dimineata ca unui vecin cumsecade. E imposibil de confundat cu muntii sau dealurile din jur datorita antenei tv de pe culmea lui. Iar peisajele vazute de sus iti taie rasuflarea, cuprind orase, fiorduri si insule intr-un amestec de culori, nuante si forme ce nu te mai lasa sa te desprinzi de acolo.
Manafossen este cea mai inalta casacada din Rogaland, o cadere brutala si maiestuoasa in acelasi timp de ape repezi de munte. Un loc care te invata sa respecti natura, salbaticia, puterea apei. Urcusul scurt, dar abrupt, printre bolovani, tinandu-te de lanturi, te pregateste pentru imaginea apelor furioase rostogolindu-se. Auzi fierberea apei, dar nu poti vedea cascada pana ce nu ai ajuns sus.
Vara e a vacantelor ce nu vor sa se sfarseasca. E vreme de hoinarit, de visat, de iubit. Vara e un dar. E o vacanta.
Sigur… depinde. Vara MEA are miros de asfalt incins si de praf. Are culoare frunzelor scorojite de arsita si a asfaltului patat de cojile de pepeni aruncate de „taranii” care-i vand in piete. Noptile taraie innebunitor de „scartaitul” a miliarde de greieri si de mormaitul „baietilor” care trag o bere pe bordura, in fata magazinului din colt, ori de urletul motoarelor de la masinile care fac „liniute” pe bulevard la 2 noaptea.
Nopti sfasiate de urletul sirenelor de la ambulantele ce zoresc catre autostrada si de latratul nebun al cainilor ce se reped la cate un biet intarziat. Au mirosul acru de naduseala si raceala metalica a aparatului de aer conditionat. Sunt vinetii asemenea cearcanelor dinspre dimineata dupa inca o noapte de peste 30 de grade, si au aroma cafele proaste de la automatul de pe holul cladirii de birouri. Sunt imbracate in lumina cenusiu-incerta a zorilor ce se ridica inainte de ora patru si a dupa-amiezelor infiorate de sperantele ce le dau norii josi, negri-vinetii, rafalele de vant salbatic ce ridica pana la cer praful orasului si hartiile de pe strada. Al ploilor repezi si calde, care fac sa se ridice aburul din asfaltul supraincalzit, transformand orasul intr-o baie de aburi sui-generis. Tipa asemenea weekendurilor petrecute la strand in fum de mici si miros de tigari proaste, cu auzul violat mereu de bancuri proaste si interjectii impudice. Al dupa-amiezelor cu intoarcerea acasa, asteptand cuminte in coloana sa vina verdele la semafor, sau cu cauciucurile suierand pustii in august pe strazile abandonate parca de orice urma de locuire umana. Au parfumul de evadare riguros-alimentara mirosind a clor si a pizza facuta in tava, al saptamanii petrecute la „all inclusive” la bulgari, cu copiii si nevasta. Al berii bulgaresti si al clorului de la piscina, al plajei si of! al marii, singurul element de salbaticie din peisaj, care te primeste in fine in imbratisarea ei lichida, cu tot cu burta, celulita, chelie, soacre, frustrari si rate la banca…
Sper ca esti constient de faptul ca marea noastra, in netarmurita ei frumusete si generozitate, ii cuprinde in imbratisarea ei lichida si pe cei cu garzi de corp, tupeu si pozitii administrative de top. 🙂 Sa ai veri frumoase oriunde te-ai afla!