Lumina din lumina

Mi-e dat sa incep a scrie primele cuvinte ale acestui blog in prag de sarbatoare sfanta si mare pentru lumea ortodoxa. Sarbatorim invierea Domnului si ne umplem sufletul de miracolul dumnezeirii. Trudim asupra bucatelor cerute de traditii si ne lasam spiritul cuprins de cuvantul Evangheliilor. Asteptam cea mai veche sarbatoare crestina cu emotie, cu umilinta si cu iubire. Incercam sa fim mai buni, mai curati, mai senini, pentru a primi miracolul Invierii asa cum se cuvine. Lumina din Lumina Invierii merge catre sufletul fiecaruia dintre noi, ne calauzeste, e datatoare de bucurie adanca si curata.

Cred ca fiecare are de spus o poveste despre cum intelege sa-si petreaca zilele sfinte ale Saptamanii Patimilor. Ne pregatim asa cum am invatat de la parinti sau bunici, asa cum spun traditiile, asa cum simtim. Vartejul vietii moderne ne indeparteaza insa, incet si ireversibil uneori, de bucuriile simple si de semnificatiile adanci si dureroase ale acestor zile. Credintele populare se sting in sate uitate de lume si prea putini dintre noi ajung sa cunoasca legendele frumoase si pline de miez ale inrosirii oualor sau semnificatiile crestine ale sacrificiului mielului pascal. Ma intreb cati dintre noi mai merg la biserica manati doar de credinta si cati mai asculta cu smerenie si in tacere slujba sfanta a Invierii.

M-am nascut in ziua sfanta a Pastelui si cred cu tarie ca lumina sacra s-a rasfrant pentru o clipa si asupra mea, calauzindu-mi gandul de fiecare data cand m-am izbit de ziduri. Stiu si simt ca cineva acolo sus ma iubeste in felul acela duios si vindecator care te inalta atunci cand simti ca te prabusesti. Cred ca fiecaruia ii e dat, intr-un moment binecuvantat al vietii, sa se simta ocrotit de o vointa divina care ii mai daruieste o zi, si inca o zi, si inca o zi… Mai cred ca e nevoie de multa vigoare, un strop de curaj si nesfarsita rabdare pentru a deslusi intelesul fragil al fiecarui rasarit. Pentru a explora viata pana la capat.

De aceea ma aflu aici, asternand cu sfiala cuvinte si ganduri, intr-un spatiu virtual pe care il doresc plin de pace si armonie. Sper ca rautatile din lumea noastra reala sa nu ajunga vreodata pana aici. As vrea sa pastrez acest spatiu curat, deschis subiectelor frumoase si generoase. Un loc in care sa putem vorbi, intelept si responsabil, despre ceea ce suntem cand nu disimulam, despre ceea ce se afla indaratul mastilor. Cred ca scrisul pe blog iti da iscusinta de a face asta. Il vad ca pe un  exercitiu dificil si consistent, provocator si dedicat, care are darul de a te disciplina si ambitia de a te tine mereu treaz.

Am descoperit lumea blogurilor Tango dintr-o fericita intamplare si de atunci i-am ramas fidela, citind uneori cu ochi critic, alteori doar amuzandu-ma sau lasandu-ma sedusa de cuvinte mestesugite. Am cunoscut in felul acesta oameni frumosi si sinceri si le-am invadat spatiile de exprimare (devenite si locuri ale dialogului) cu aviditatea cititorului de cursa lunga. Am batut timid la usa incercand sa le devin colega de blog si m-am bucurat copilareste cand am fost primita in lumea cuvintelor calde si a gesturilor prietenoase.

Asadar, va invit intr-o lume cu povesti, intamplari, istorisiri, scrise cu pasiune si cu neprefacuta dragoste. Trebuie sa va spun ca pretuiesc scrisul la persoana intai, confesiunea, sinceritatea, concretul. Dar sunt o fire reflexiva si iubesc nemasurat scrisul fictional. Nu cred ca e posibil ca experienta vietii sa devina, in egala masura, si experienta jurnalului meu virtual. Nu s-ar produce aderenta necesara, m-ar rani nepotrivirile. Asa ca voi lasa usa deschisa si spre spatiul meu fictional, spre plasmuirile si lumea mea de poveste.

In curand va rasari soarele. E Vinerea Mare. Traditia spune ca e timpul scaldatului ritual pentru a curata trupul de boli si sufletul de uraciune. Iar la amiaza trebuie sa mergem la biserica pentru a trece pe sub Sfantul Epitaf in dorinta de a ne purifica sufletul de toate pacatele. E ziua rastignirii lui Isus, zi de post negru, in care nu se savarsesc liturghii. Seara, intr-o procesiune de inmormantare, se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf si se canta Prohodul. Vinerea Patimilor e timpul suferintei, zi menita sa ne aminteasca de rastignirea pe cruce si de chinurile lui Hristos pentru pacatele intregii omeniri.

Sa nu uitam ca patimile Lui au platit pacatele fiecaruia dintre noi…