fbpx
„E-atâta rutină pe lume și-atât de puțin adevăr. (Ileana Vulpescu)“

Operatiunea „Ultima sansa”

de

Presa internationala din ultimele zile acorda spatii importante unui subiect ce nu a fost niciodata inchis: identificarea si aducerea in fata justitiei a celor din urma criminali de razboi nazisti si colaboratori ai acestora, chiar daca s-au scurs sapte decenii de la al doilea razboi mondial.

Este un subiect pe marginea caruia am citit cateva materiale in ultimii zece ani, este de fapt o relansare a unei campanii importante a Centrului Simon Wiesenthal din Israel. Operatiunea Ultima sansa nu isi propune si nu are cum sa pedepseasca criminalii de razboi. Dar ii poate gasi, poate strange dovezi, ii poate aduce in fata instantelor de judecata si, mai ales, poate sensibiliza oamenii si poate genera eforturi politice pentru ca acestia sa fie urmariti in justitie si condamnati.

Prima campanie a fost lansata in 2002. A fost initiata in noua tari, a adunat dovezi pentru 605 suspecti, iar 103 dintre acestia au fost adusi in fata justitiei. Cu siguranta ca cifrele nu spun prea mult, mai ales daca le raportam la milioanele de victime ale Holocaustului. Dar faptele sunt importante. Complicitatea la crima devine pasibila de pedeapsa si se aplica inclusiv supraveghetorilor si paznicilor din lagarele de concentrare. John Demjanjuk si John Kalymon, ambii ucrainieni, deveniti cetateni americani in anii ’50, sunt doi dintre cei ce au fost acuzati si judecati, in urma demararii proiectului Ultima sansa, pentru sprijinirea nazistilor in exterminarea evreilor din lagarul de concentrare de la Sobibor, respectiv din ghettoul Lemberg.

Sigur ca fostii nazisti si colaboratori ai acestora inca in viata sunt batrani si bolnavi, si de aici si numele campaniei. Este de fapt ultima sansa ca ei sa fie judecati, ca faptele lor sa devina publice, ca ei sa le recunoasca. Directorul Centrului Wiesenthal considera ca trecerea timpului nu sterge crimele si nu transforma un criminal intr-un cetatean onorabil.

Dincolo de rezultatele cuantificabile ale unei astfel de campanii, mesajul sau este unul puternic si elocvent: lupta pentru aflarea adevarului, pentru rescrierea corecta a istoriei nu trebuie sa inceteze niciodata. Chiar daca trec de zece ori sau de o suta de ori cate 70 de ani.

O astfel de campanie poate deveni un model pentru toate tarile si pentru toate popoarele care au nevoie sa isi rescrie istoria pentru ca destinul lor sa nu mai deraieze, pentru ca minime reparatii morale sa fie facute in numele celor care au devenit victime.

USA Today, in editia sa de weekend, vorbeste despre 60 de potentiali criminali de razboi care traiesc inca, dintre acestia 50 de fosti gardieni la Auschwitz. Oameni care se bucura inca de fiecare rasarit de soare, au avut slujbe decente, familii, o viata onorabila. Unii dintre ei ignorand trecutul, considerandu-l o parte nesemnificativa a tineretii lor. Altii – mult mai cinici – mandri de ceea ce au facut.

Este evident ca nu condamnarea acestora este dorita, cat mai ales restabilirea adevarului istoric, constientizarea ca Holocaustul e parte a unei istorii recente care ne inglobeaza si pe noi, daca ne gandim ca unii dintre asasinii din lagarele mortii sunt inca in viata.

Statele din fostul bloc comunist sunt cele mai vulnerabile din acest punct de vedere, odata ce au avut de infruntat nu numai trauma razboiului, dar si tavalugul comunismului. Asa ca istoriile lor adauga alte nume de criminali si alte milioane de victime.

Eu am indeplinit o functie…

Imi platesc taxele, nu cunosc un om mai cinstit ca mine…

Regret ca nu am facut tot ceea ce ni se imputa…

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Excelent articol, felicitari.

    Victoria West 10 august 2013 15:33 Răspunde
    • Multumesc, Victoria!

      Loredana Dima 11 august 2013 6:09 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title