„E-atâta rutină pe lume și-atât de puțin adevăr. (Ileana Vulpescu)“

Acei copii speriati care vor pace

de

Lumea asta in care traim e o alcatuire bizara si incalcita. Navigam prin apele ei tulburi, croindu-ne vietile dupa cum ne tin puterile si ne luptam cu mori de vant intr-o aventura donquijotesca fara de sfarsit. Ne piere curajul in fata provocarilor adevarate. Ne framanta griji mici si ne invaluim in moliciunea resemnarii, aia care spune ca oricum nu sta in puterea noastra sa schimbam lucrurile. Doar uneori ne apar in cale oameni providentiali, oameni care transforma fricile colective in acte de eroism. Sunt oameni de neinvins, de neoprit si de neuitat.

Povestea Malalei Yousafzai este una tulburatoare, incarcata de dramatism si de lectii dure de viata. I-am aflat detaliile cutremuratoare cand am ajuns la Nobels Fredssenter (Centrul Nobel pentru Pace) din Oslo. Este, de fapt, muzeul Premiului Nobel pentru Pace, locul unde este adunata istoria premiului ce se acorda anual, incepand din 1901 si pana astazi, cu doua perioade de intrerupere in timpul celor doua razboaie mondiale. De fapt, acesta este si singurul premiu (din cele cinci instituite prin testament de Alfred Nobel) care se decerneaza in Norvegia, de catre un comitet format din cinci persoane alese din Parlamentul Norvegiei.

A doua zi de vineri a fiecarui octombrie face ca ochii intregii lumi sa se indrepte spre Oslo. In 2014, Malala si indianul Kailash Satyarthi, un aparator al drepturilor copiilor, au fost laureatii Premiului Nobel pentru Pace, Malala fiind cea mai tanara persoana din istorie careia i s-a decernat prestigioasa recompensa.

Malala avea doar zece ani cand talibanii ajunsesera sa controleze cea mai mare parte a Pakistanului, inclusiv provincia Swat, unde locuia familia fetei. Fusesera interzise muzica si televiziunea, restrictionate drepturile oamenilor si inchise scolile de fete. Frica devenise stapanul absolut al constiintei. Frica de a nu fi rapit sau biciuit sau executat. Intr-o tara covarsita de orori si crime, un copil gaseste totusi taria de a scrie un blog in limba urdu pentru BBC despre grozaviile pe care le vedea zi de zi. Avea doar 11 ani cand incepe sa scrie despre ocupatia talibana, despre atrocitatile grupurilor islamiste fundamentaliste, dar si despre dreptul copiilor (in special al fetelor) la educatie. Si doar 12 ani cand este impuscata in cap de un grup de talibani, in autobuzul scolar ce o ducea catre casa, in incercarea acestora de a reduce la tacere o voce care se facea auzita din ce in ce mai puternic. Desi ranita grav, fata a supravietuit unor operatii complicate la spitalul militar din Peshawar si apoi in Birmingham, unde a urmat un lung tratament de reabilitare si unde locuieste si acum impreuna cu familia.

Amenintarile la adresa ei continua sa curga, numai ca Malala, dupa ce a infruntat moartea, nu se mai teme de nimic. Ea ne invata niste lucruri simple, dar profunde si rascolitoare.

Glontul care i-a trecut prin creier si gat, care i-a distrus urechea interna si i-a luat auzul, a transformat-o intr-un militant activ pentru dreptul la educatie al copiilor din intreaga lume. Cartea pe care a scris-o impreuna cu o jurnalista britanica, Eu sunt Malala, este povestea unei fetite care se lupta cu regimul taliban din Pakistan, intr-o tara unde drepturile femeilor sunt constant zadarnicite. Malala e fiica unui tata curajos, care a ridicat o scoala si si-a incurajat fiica sa vorbeasca in numele dreptatii. E fiica unei mame care traieste fiecare zi cu groaza de a-si vedea copilul ucis. E fiica milioanelor de oameni, femei si barbati, refugiati, batuti, rapiti, violati, omorati, a tuturor celor care nu mai pot vorbi, a tuturor celor care si-au pierdut curajul si speranta ca va mai exista o zi de maine. Pentru ei, in numele lor, vorbeste acum Malala. Pentru ca cei fara de glas sa poata fi auziti.

Malala lupta cu o singura arma, dar una grozav de eficienta, de vreme ce s-a facut auzita in Biroul Oval si la Natiunile Unite: vocea ei puternica, de copil invatat sa traiasca printre nenorociri. O voce care cere tenace dreptul la educatie pentru milioane de copii amarati ce traiesc in saracie, in mijlocul unor razboaie stupide care servesc doar unor grupuri de interese ale natiunilor bogate.

Fetita al carei chip va purta pentru totdeauna urmele atentatului are curajul de a zambi. Si isi asigura mama ca nu conteaza ca fata ei e asimetrica acum, ca nu mai poate zambi sau clipi bine, de vreme ce Dumnezeu a fost atat de generos si a lasat-o in viata. Aveam intotdeauna grija de felul in care aratam si de parul meu. Dar cand vezi moartea in fata, lucrurile se schimba.

 I-am cerut odata lui Dumnezeu sa fiu mai inalta cu cativa centimentri. Iar El m-a facut inalta pana la cer, atat de inalta incat nici macar nu ma mai pot masura…

Malala isi continua lupta cum stie ea mai bine. Fundatia care ii poarta numele lupta pentrul dreptul de a merge la scoala al fetelor din Pakistan si Afganistan. Ea insasi a mers in Nigeria pentru a-si arata solidaritatea fata de cele 300 fete, majoritatea crestine, rapite de gruparea islamista Boko Haram (in traducere Educatia vestica este interzisa).

Iar presedintelui Barack Obama Malala i-a spus un adevar simplu: In loc sa trimiteti arme, trimiteti carti. Cea mai buna cale de a lupta impotriva terorismului este investitia in educatie.

I-am vazut numele de curand in presa romaneasca, intr-o stire de un rand jumate care spunea ca Malala este plasata de revista Time intre cei mai influenti 100 de oameni ai lumii. Din pacate, despre oameni ca Malala se vorbeste prea rar in Romania, o tara care nu reuseste sa promoveze altceva decat paiate si vedete de mucava. Care a facut tot posibilul sa distruga un sistem educational functional si care asista neputincioasa la un declin inexorabil.

Poate ca ar trebui sa re-descoperim, prin intermediul unei fetite din Pakistan de care prea putini au auzit, un adevar esential: Un copil, un invatator, o carte si un creion pot schimba lumea.

Malala este ea insasi doar un copil. Dar unul care a facut lumea asta bizara si incalcita un pic mai buna.

Malala 1Malala 3

Malala 4Malala 2



Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Excelent articol ! Iar despre fetita aceea nici nu stiu cum ar trebui sa o privim … Un exemplu? Parca e prea putin. Un inger? Parca e pre banal. E un ideal de constiinta inalta si altruista fata de care daca am vrea sa ne raportam ne-am rusina …

    Adrian 22 aprilie 2015 13:59 Răspunde
  • Pentru un asemenea reportaj as deschide televizorul. Felicitari pentru articol!

    Ramona 23 aprilie 2015 10:01 Răspunde
    • Multumesc, Ramona!

      Loredana Dima 23 aprilie 2015 10:15 Răspunde
  • Mi-ai suscitat interesul de a cauta cartea ei si a o citi. Iti multumesc!

    deliad 24 aprilie 2015 6:46 Răspunde
    • Cred ca se poate cumpara online (cel mai usor). Ma bucur ca ai trecut pe aici.

      Loredana Dima 24 aprilie 2015 7:40 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title