fbpx
„E-atâta rutină pe lume și-atât de puțin adevăr. (Ileana Vulpescu)“

Sunt roman. Sau nu…

de

Vazuta din afara, lumea romaneasca pare dizgratioasa si stramba, coplesita de dificultati de neinvins.

Ne miram retoric de reactiile strainilor care se incumeta sa-si riste vacantele pe plaiuri mioritice si ne simtim jigniti de moarte de privirile ironice, jumatate sila – jumatate mila, cand suntem identificati ca romani in afara granitelor tarii.

Recunosc cu mana pe inima ca ceea ce m-a uimit in ultima vreme in cel mai trist mod cu putinta a fost felul in care romani stabiliti in Norvegia isi declina nationalitatea, pretextand ca sunt italieni sau spanioli sau orice altceva. Nu vorbesc aici de oameni cu slujbe marunte, traitori de azi pe maine, ci de oameni bine infipti in societatea scandinava, cu slujbe bine sau foarte bine platite pe platforme petroliere sau in companii mari, dar care ascund faptul ca vin din Romania.

O vreme am fost convinsa ca motivul ar fi faptul ca strainii ne confunda pe toti cu romii care au impanzit si speriat Europa toata. Vorbind despre asta cu unul din consulii Romaniei in Norvegia, am realizat ca nu aceasta este problema. Romi veniti din Romania sunt putini, nu sunt infractori, nu fura si nu dau in cap, ci sunt mai degraba un soi de cersetori decenti care vand reviste ce se distribuie de regula gratuit prin aeroporturi.

Sigur ca situatia este diferita in tari precum Italia, Franta sau Anglia, care se confrunta cu o infractionalitate fara precedent inaintea valurilor de romi ce au navalit din Romania. Dar situatia nu este aceeasi pretutindeni in Europa si a arunca moartea in tigani nu este un raspuns.

Asadar: de ce le este rusine romanilor ca s-au nascut in Romania?

Raspunsuri am primit multe, direct sau indirect, in contextul in care incerc sa realizez un eveniment la care ar trebui sa participe romani stabiliti in Norvegia. Ma tem ca sala va fi goala, si nu din vina mea.

In principal, romanii din afara nu vor sa fie asimilati cohortelor de corupti care bantuie realitatea romaneasca, nu vor sa fie confundati cu personajele venale, imorale, care inunda politica si mediul de afaceri din Romania. Traim in tara in care pana si sportul e coruptibil si corupt, in care pana si familia regala e implicata in acte ilegale. O mocirla colectiva ce pare sa absoarba tot, sa scufunde in mizerie si promiscuitate tot ceea ce a mai ramas moral sau drept pe pamantul asta.

Vorbim de constiinta nationala, de identitate culturala, dar toate astea sunt vorbe in vant cand suntem asimilati cohortei de corupti care guverneaza tara de doua decenii si jumatate incoace. Nu mai este un secret pentru nimeni ca traim intr-una din cele mai corupte tari europene, ajunsi de rasul tuturor statisticilor, subjugati proiectului numit Uniunea Europeana pentru tot restul existentei acestei tari, indatorati peste masura si incapabili sa platim vreodata datoriile acumulate. Ce viitor poate avea o tara care plateste din bani imprumutati, la momentul acesta, pensii si salarii? Care si-a pierdut independenta in momentul in care a oferit, pe comisioane, bancile, subsolul, terenurile agricole, padurile, fabricile, flota maritima, flota de pescuit oceanic, platformele maritime, santierele navale, uzinele… Intr-un cuvant – totul. La care se adauga pierderile umane, cateva milioane de romani plecand prin alte parti, pierduti pentru totdeauna.

Asistam neputinciosi la schimbari de guverne, lideri de carton si programe infantile de guvernare, creditand, in felul acesta resemnat, descompunerea societatii romanesti. Si visam, cu ochii larg inchisi, o noua revolutie in urma careia poporul acesta sa o ia, fatidic, de la zero.

De dragul intrarii in spatiul Schengen, justitia s-a scuturat putin – dar foarte putin – si a trimis intr-un loc stramt un om cu viziune larga. Si cu mana lunga, din cate se vorbeste pe la colturi, de vreme ce lua, grijuliu, cam 80% din fiecare smen. Pardon, din fiece business, iertati-mi exprimarea argotica. Piesa in doua acte, in care protagonistul se sinucide in primul act si scapa teafar si cu averea neatinsa la sfarsitul celui de-al doilea, imi pare o farsa grotesca. Ceea ce scriam in urma cu doi ani pare sa fi fost scris in urma cu doua ore. http://loredana.revistatango.ro/2012/06/21/farsa-unei-sinucideri-anuntate/

Sigur ca justitia ar putea distruge multe povesti de succes daca ar dori, si nu pentru insusire frauduloasa de termopane si snururi de perdele. Ci pentru fapte grave de coruptie, caz in care nu ne-ar mai ajunge inchisorile, vorba unui domn mai mucalit. „Povestile de succes” ale Romaniei se bazeaza, de regula, pe banul public, ala menit sa construiasca autostrazi, spitale si ce mai trebuie in gospodaria unei tari.

Numai ca la noi, banul public ajunge in vistierii private si domni aferati si ticalositi adauga lunar salarii si prime de multe zeci de mii de euro in conturile lor ingrasate de furt. Dupa care se declara haituiti de justitie sau incapabili sa-si dea demisia de onoare pentru simplul motiv ca nu au si nici nu au avut vreodata onoare. Vorba ceea: cainele nu pleaca de la macelarie sau de la asf.

In schimb, sfidator si rupt de realitate, un domn, care pretinde ca nu a consumat fir de usturoi, da traduceri in engleza ca sa intelegem ca el a returnat primele si-n romana, si-n engleza. Desi – din cate observase toata suflarea targului – el se lacomise la ban public romanesc.

Sunt voci care declara, metaforic, ca numai un glonte in frunte ii mai poate satura pe domnii acestia avizi de bani publici nemunciti, pentru ca sunt atat de dedati la furt inca din vremea comunista, de cand facusera ei ochi, incat nimic altceva nu le poate opri parcursul de seici sauditi. Intr-o tara apasata de saracie, in care se moare de foame la propriu, glontele in frunte incepe sa nu mai para o solutie radicala, ci un sfarsit oarecum bland.

Un manager de companie mare din Oslo imi spunea ca el a plecat, la inceputul anilor ’90, din sila de Iliescu. El nu stie ca Iliescu inca ne siluieste… Din dreapta presedintelui de partid, de unde face si desface.

Un alt roman cu care am vorbit nu demult declara ritos ca poporul e atat de impovarat de saracie incat nu mai are reactii normale si se mira cum de oameni onesti, platitori de taxe, impozite, penalitati la taxe  si impozite etc., adica oameni cu frica de lege si de Dumnezeu, plang cu lacrimi de sange cand cate un personaj lipsit de moralitate (sincer, el a spus ghertoi analfabet, dar eu prefer eufemismele) ia drumul puscariei pentru inselaciune, evaziune fiscala sau alte pricini.

Poate ca suntem un popor prea rabdator, indurand juguri de tot felul. Poate ca empatizam cu infractorii si puscariabilii, gratie unui mecanism psihologic pe care nu reusesc eu sa il pricep. Dar pentru toate motivele pe care le-am auzit in ultima vreme, incercand sa deslusesc de ce romanilor le este rusine ca sunt romani, eu cred ca exista o solutie. Aceea de a-ti ridica privirea si a spune cu mandrie de unde vii sau unde te-ai nascut, pentru ca nu te identifici cu gastile de corupti, pentru ca inca mai speri, pentru ca lectiile istoriei sunt si lectiile tale.

Pana la urma, istoria noastra ne-a invatat si ca povestea glontelui in frunte poate deveni realitate cand nici nu te mai astepti. Si ne-a mai invatat ceva: romanii tintesc al naibii de bine.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Eu nu m-am dat nici italian si nici spaniol. Dar asta din teama ca m-ar fi dat de gol accentul. M-am dat uruguayan … Cine naiba stie ce accent au uruguayenii ! Asta e mica mea anecdota. Altfel, ce sa mai zic … dureros de adevarat. Am ajuns pribegi prin lume ca indienii, filipinezii, pakistanezii si ca alti dezmosteniti ai istoriei. Dar noi am avut sansa noastra la revolutie si am lasat-o prea usor sa fie furata de Ilici si lumea sa de politruci imorali. Superficialitate nationala poate – sa nu duci lupta pina la capat si sa nu culegi roadele propriilor sacrificii. Nu stim sa ne respectam pe noi insine si de aceea nici pe ai nostri. De aia cascam gura si ne aplecam in fata UE si SUA fara nicio protectie. A, dar altfel ne dam cocosi cu USSR-ul, poate ne arunca o bucatica de viermisor uscat marele licurici …
    Sumanele Negre, asta ne-ar trebui, nu Partidul Miscarea Populara – si curajul de a ne indrepta de sale in fata aliatilor si prietenilor nostri.

    Adrian 8 martie 2014 11:04 Răspunde
    • Multumesc pentru mesajul offline ca m-ar putea vizita mascatii. Chiar asa disperati sunt??? (Nu ma refer la mascati, desigur) 🙂

      Loredana Dima 8 martie 2014 13:53 Răspunde
  • Noul sindrom ce ne bintuie mintile ,mai ceva decit ,,Stockholm,,se pare ca ,deocamdata,nu are leac!……..
    La multi ani,Loredana!

    Muza 8 martie 2014 12:20 Răspunde
    • La multi ani si tie, Muza! Si eu zic ca, o data la patru ani, devine clar faptul ca suferim de sindromul Stockholm. 🙁

      Loredana Dima 8 martie 2014 13:49 Răspunde
  • Draga doamna,
    Va citesc din cind in cind deoarece faceti referiri la Norvegia, tara in care traiesc de mai bine de 10 ani. Eu inteleg, din pacate, foarte bine motivul pentru care multi romani de aici isi declina nationalitatea si prefera sa fie orice altceva. Informatiile pe care dvs. le-ati primit de la consulul roman sint cit se poate de eronate. In ziarele norvegiene Romania a fost balacarita, insultata, strivita, you name it, in ultimii 3-4 ani. Aceasta deoarece minoritatea roma alungata de criza din tarile sudice s-a mutat rapid mai la nord. Perioada cea mai grea a fost in vara anului 2011 cind s-a atins virful in presa de aici cu privire la articole nu numai negative, dar de-a dreptul insultatoare la adresa Romaniei. Fara un cuvint de protest din partea celor platiti sa apere reputatia saracei tari. De atunci a devenit imposibil sa spui numele tarii fara a fi privit cu suspiciune si evitat.
    Din cind in cind, poti citi articole cu titluri cum ar fi: „Romanii sint vinovati de 80% dintre furturile din buzunare la Oslo” sau „Mari cantitati de excremente si gunoaie au fost colectate din apropierea unei gradinite care a fost folosita de grupuri de romani”.
    Ambasada si consulatele sint populate, din pacate, cu indivizi care nu-si merita locurile (sinteti poate mai la curent decit mine cu modul in care se fac „promovarile” in tara noastra). Acea „lume romaneasca” despre care scrieti in primul paragraf, „care pare dizgratioasa si stramba, coplesita de dificultati de neinvins” se gaseste si aici la nivel de reprezentanti ai tarii, plictisiti, ignoranti si agramati. Ambasada nu dispune de personal care vorbeste si scrie corect engleza, ca sa nu mai vorbim de norvegiana. Cetatenii romani care sint nevoiti sa apeleze la serviciile ambasadei sint primiti cu aceeasi mirlanie si nesimtire a functionarilor de acasa. In aceste conditii cum sa-ti ridici privirea cu mindrie si sa spui ca esti roman?

    silvia 12 martie 2014 18:10 Răspunde
    • Sunt convinsa ca aveti dreptate in ceea ce priveste situatia din Oslo, dar in Stavanger (unde locuim noi) lucrurile sunt diferite. Sunt vreo 15 romi – numarati de norvegieni, nu de mine – care isi fac veacul prin centru si nu reprezinta un pericol. Ne deranjeaza mai degraba pe noi, nu pe norvegieni, care cauta tot soiul de solutii, fonduri etc. pentru a-i ajuta.
      In plus, Stavanger este capitala petrolului, asa ca si calitatea expatilor de aici este alta prin comparatie cu alte orase.
      In ceea ce-i priveste pe functionarii ambasadelor, cred ca nu-si imagineaza nimeni ca ar putea apara reputatia cetatenilor romani, mai ales in contextul unei campanii de presa impotriva Romaniei. Ei nu sunt in stare sa promoveze imaginea tarii nici macar in conditii normale.
      In urma cu ceva ani, intr-un aeroport din Franta, un cunoscut ambasador roman, deranjat din nu stiu ce pricina marunta, daduse drumul unei crize de isterie in care repeta ca el este ambasador roman etc. etc. Complet nepotrivit, revoltator si umilitor pentru romanii care s-or fi aflat prin jurul lui. Un exemplu la intamplare…
      Dar stiu si ca avem ambasadori minunati, oameni inteligenti, rafinati, care vorbesc prin arta lor, sau prin curajul lor, sau prin implinirile lor. Ei sunt adevaratii reprezentanti ai tarii, nu functionarii MAE.

      Loredana Dima 12 martie 2014 23:25 Răspunde
  • Multumesc de raspuns. Si pentru faptul ca scrieti despre ce va preocupa. In legatura cu ex-patii cum ii numiti, exista doua tipuri de romani care pleaca in strainatate, sau daca ii consideram si pe tigani, chiar trei. Sint studentii care pleaca la master sau doctorat (asa cum am plecat eu) sau altii cu cariere deja facute in tara si care au mindria si demnitatea de a cauta si obtine o slujba in confomitate cu studiile pe care le au. Din pacate putini! Insa calitatea individului nu sta neaparat in diploma pe care o detine. Daca ar fi asa am avea numai genii in guvern sau in Parlament. Am vazut indivizi cu studii inalte care se comportau precum ambasadorul pe care il descrieti si oameni fara vreo scoala care erau plini de bun simt. A doua categorie sint cei care pleaca sa faca bani, indiferent cum, unde sau in ce conditii. Isi vind forta de munca si mindria (daca o au) pentru orice slujba. Chiar si unii cu studii superioare. A treia categorie sint tiganii care au propriul stil. Nu e nevoie sa-l mai descriu.
    Pe de alta parte (nu stiu de cita vreme locuiti aici, daca vorbiti limba sau cit de integrata sinteti in societatea norvegiana) platformele petroliere, in ciuda banilor cistigati, au o reputatie indoilenica. Cel putin asa imi povestesc socrii mei care locuiesc intr-un oras din sud.

    silvia 13 martie 2014 10:15 Răspunde

Lasă un răspuns la Loredana Dima Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title