Esti intotdeauna singur. Nu conteaza cata iubire se ascunde in sufletul tau. Cate vorbe frumoase se rostesc intr-un cuplu. Cate legaminte se fac si desfac.
Esti intotdeauna singur. De multe ori sigur pe tine. De si mai multe ori nehotarat, temator. Si atunci cautarea, asteptarea iti devin singurii parteneri fideli, singurele certitudini intr-o viata plina de indoieli.
Vine o vreme cand tihna construita in ani de iubire in doi si intelegerea tacita ca apartinem unul celuilalt se clatina. Sub linistea aparenta a fiecarei zile stau vulcani care fierb periculos. E suficienta imbratisarea unui necunoscut, o voce pe care nu o cunosti. Dar o recunosti pentru ca o asteptai.
Si peste toate, muzica invaluitoare si ravasitoare a tangoului. Putem fi la cinci metri unul de celalalt. Tangoul este intre noi, ne leaga. De fapt, suntem imbratisati…
Vine o vreme cand iubirea e dublata de indoiala. Cand blazarea e dublata de tradare. Regulile se schimba din mers, inimile se grabesc sa bata altfel. Mai profund? Mai sincer? Doar altfel…
Voluptatea noilor trairi te tulbura, ajunge sa-ti domine vointa si gandurile. Ai intotdeauna scuze pregatite, desi sufletul tau nu gaseste cu adevarat nici una. Stii ca gresesti. Dar ai asteptat greseala asta, ai intuit ca ea se va intampla odata, iar tavalugul asta ameninta sa te duca intr-o directie primejdioasa. Si vrei sa te opresti si totusi nu poti.
De fapt, totul e gresit acum, daca te gandesti…
Nu trebuie sa ne gandim…
Numai ca dansul acesta ametitor al simturilor, rasfatul de a te simti admirat si iubit devine amar, risca sa se transforme intr-un joc al urmaririi celuilalt. Ce face cand crede ca eu nu-l vad? Cat de fericit este in bratele altcuiva?
E doar o partenera de dans.
Si asta nu e totul?
———————————————————–
In urma cu ceva vreme am avut prilejul sa descopar un regizor talentat si sensibil, atent la lumea din jurul lui, dublat de un scenarist remarcabil. Unul din acei artisti care stiu cum sa faca viata filmului credibila.
Regizorul sloven Metod Pevec – caci despre el este vorba – este un om inteligent, un artist profund, extrem de modest cand vorbeste despre el si filmele sale. Unul din cele doua lungmetraje prezentate in cadrul unui eveniment cu public restrans este o poveste emotionanta, cu final deschis, genul acela de film care te obliga sa-ti pui intrebari si, mai ales, sa fii sincer cu tine insuti.
O poveste despre iubire, indoiala, blazare. O poveste care poate fi a ta, un scenariu simplu si rascolitor.
Am vorbit cu Metod Pevec despre filme, literatura, familie si viata intr-un interviu mai lung din care pastrez aici doar confesiunile despre Tango Abrazos.
L.D. Stiu ca dansul este important in viata ta. Tangoul in special sau in general dansul?
M.P. Imi place dansul in general, in special in filme. Folosesc aproape intotdeauna dansul in filmele mele pentru idea de miscare, de ritm. Poti sa exprimi atat de mult prin dans. Cand eram mai tanar imi placea sa dansez, dar acum nu mai am timp. Si mai este vorba si de muzica care in spatiile publice s-a schimbat mult. Pur si simplu nu imi plac ritmurile acestea simple, moderne, ritmurile electronice, imi par prea facile. Imi placeau timpurile cand dansul insemna foxtrot si ritmuri asemanatoare. Asa ca acum dansez foarte rar. Am luat si lectii de tango, dar asta nu e asa important.
L.D. Tango Abrazos este cel mai recent lungmetraj al tau, un film despre criza cuplului modern sau cel putin asa l-am interpretat eu. Ai gandit scenariul ca pe un soi de soc cultural, atacand conventia de a fi intr-un cuplu, de a lucra cu rutina fiecarei zile?
M.P. Am vrut doar sa lansez o intrebare, fara sa dau vreun raspuns. Daca suntem intr-un cuplu sudat, inchegat, exista totusi intrebari care te urmaresc toata viata si anume: legatura asta este inca vie, asta este ce-mi doresc, e tot ce-mi doresc, pentru asta traiesc, e pentru totdeauna? Intrebarile astea te bantuie mereu, sunt intotdeauna prezente, mai mult decat relatia in sine, urmarindu-te permanent. Si intotdeauna primim semnale, tentatii noi, experiente noi. Nu vrem sa inchidem drumul unei noi experiente, sa spunem acum sunt intr-o relatie si nu ma intereseaza nici un fel de alta traire, de alta emotie, imi ajunge ceea ce am. Pana la urma intrebarea mea se refera la dragoste. Ce este ea de fapt? Este o relatie buna, care functioneaza onest sau este un foc de artificii, emotii duse la extrem? Pentru asta am ales si pretextul tangoului. Tangoul ne invata dorintele corpului, ne spune care sunt ele, le exprima, le transforma in concret. O legatura senzoriala poate dezvalui mai mult ca o conversatie.
L.D. De-asta ai lasat finalul deschis?
M.P. Exact. Nu stii niciodata ce se va intampla in clipa urmatoare, nu stii care va fi pasul urmator. Nu stii daca si cand te vei putea controla pe de-a-ntregul. E greu de explicat in engleza…
L.D. E mai usor de explicat in slovena?
M.P. Nu… E greu de pus in cuvinte. Poate chiar imposibil.
Imi doresc tare mult sa dansez un tango adevarat…..in viata asta!! 😉
Felicitari pentru interviu!
Multumesc, Victoria! Voi incerca sa mai vin cu fragmente din acest interviu.