fbpx
„E-atâta rutină pe lume și-atât de puțin adevăr. (Ileana Vulpescu)“

Tipul de la parcare

de

Esti minunata. Ai niste trasaturi incredibile. Esti uimitoare.

Cum ar fi sa-ti incepi fiecare zi in felul asta? Auzind cele mai frumoase cuvinte de la iubirea vietii tale, in timp ce tu esti proaspat trezita din somn, cu parul ciufulit si usor deprimata din pricina orei matinale si a ploii reci de afara. Dar cele mai frumoase cuvinte si cea mai sincera privire te vor face sa te simti cu adevarat minunata. Si sa zambesti.

Iar mai tarziu, cand iesi in strada, vecinul caruia i-ai ocupat din nou locul de parcare iti spune ca arati incredibil de luminoasa. Zambesti din nou.

Ajungi la serviciu, iar colega acra si invidioasa iti spune brusc ca ai cea mai frumoasa rochie pe care a vazut-o vreodata si ca iti vine perfect. Si iar zambesti.

Cum ar fi ca scenariul acesta sa devina realitatea de fiecare zi a vietii tale? Cu oameni care te admira, te sustin, te incurajeaza, iti valideaza respectul fata de tine.

Si cum ar fi sa faci si tu acelasi lucru pentru cei din jur? Sa spui partenerului de viata, copiilor, prietenilor ca sunt minunati. Sa-i spui sefului cat de important este ceea ce face el. Sa le spui parintilor cat de recunoscatoare esti pentru felul in care te-au crescut.

Imi vei spune ca acesta este doar un scenariu, ca e pura fictiune, ca lucrurile acestea se intampla in realitate foarte rar. Sau nu se intampla deloc.

Pana la urma, totul depinde de noi. Daca alegem sa ne purtam nevrozele ca pe niste steaguri, sa ne plangem de mila si sa fim in opozitie dramatica cu toti cei din jurul nostru, dandu-le peste nas pentru ca nu avem timp sau pur si simplu nu avem chef sa-i ascultam, atunci scenariul de mai sus ramane unul de pura fictiune.

Am fost recent la un curs de comunicare la care un life coach norvegian m-a invatat ca mai am multe de aflat despre comunicare (un domeniu pe care ma gandeam ca il stapanesc excelent) si inca si mai multe de invatat despre mine insami. Ce as vrea sa va impartasesc si voua este un scurtmetraj scris si regizat de Kurt Kuenne, prezentat in cadrul programului si folosit ca material didactic in multe cursuri de comunicare interpersonala. O parabola rostita cinematografic in termeni simpli, inspirationali, in care un tip oarecare valideaza tichete de parcare, dar, in egala masura, si vietile oamenilor care trec pe la ghiseul lui.

Validarea este felul in care comunicam ca relatiile cu cei din jur sunt importante pentru noi, chiar si atunci – sau mai ales atunci – cand nu cadem de acord asupra unei probleme. Este mesajul pe care oricine vrea sa il auda, mai ales in situatiile conflictuale, cand emotii puternice ies la suprafata. Pentru ca, validand exprimarea unor stari, de fapt recunoastem si acceptam nu numai comportamentele celorlalti, dar si gandurile, ideile sau sentimentele lor.

Filmul americanului Kurt Kuenne are vreo saisprezece minute. Daca nu aveti timp sau rabdare pentru tot, incercati sa vedeti macar primele trei minute. Va asigur ca il veti urmari pana la sfarsit, si inca de multe ori dupa aceea. Si veti zambi fara un motiv bine conturat.

Eu una il ador pe tipul de la parcare. Fiindca ma face sa zambesc de cate ori il privesc, pentru ca recunoaste in mine toate calitatile pe care nici nu credeam ca le mai am, pentru ca ma incurajeaza si imi face ziua mai frumoasa. Pentru ca ma vede asa cum sunt de fapt.

Esti minunata. Ai niste trasaturi incredibile. Esti uimitoare.

http://www.youtube.com/watch?v=j-DxDnK6tMA

 

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Ştiu filmul, e edificator,îl simpatizez şi eu pe tipul de la parcare.
    Ai dreptate în tot ce spui, Loredana. Până la urmă, ţine de o minimă decenţă opţiunea de a nu-ţi flutura prin lume frustrările, şi neputinţele, şi supărările.

    Ioana Revnic 22 februarie 2014 19:33 Răspunde
    • Multumesc pentru validare, Ioana! 🙂 Sa nu ma ocolesti cand mai ai chef de cafea la 5 dimineata. Nu dorm niciodata. 🙂

      Loredana Dima 22 februarie 2014 19:41 Răspunde
      • Mai nou, mă trezesc înainte de ora 5. Contez pe tine, în orice condiţii!

        Ioana Revnic 1 martie 2014 7:31 Răspunde
  • min 12, sec 30: ma apuca plansul Ce bine! Multumesc, Loredana!:)

    georgeta malutan 23 februarie 2014 9:18 Răspunde
    • Dar in secunda urmatoare zambesti… Asa ca se cuvine sa-i multumesti tipului de la parcare. E minunat mesajul pe care il transmite fiecaruia dintre noi.

      Loredana Dima 23 februarie 2014 10:04 Răspunde
  • O pilda despre puterea cuvintului spune ca ,asa cum poate sa ucida la fel de bine poate sa vindece Depinde in mina carui arcas sta aceasta putere!…………ai dreptate ,m-ai facut sa zimbesc,mi-a placut mult ceea ce ai scris si precum tipul din parcare iti spun ca :esti minunata,esti uimitoare!

    Muza 23 februarie 2014 12:00 Răspunde
    • Si tu m-ai facut sa zambesc!!! Ceea ce inseamna ca puterea validarii este uriasa. Si toti avem nevoie de ea.

      Loredana Dima 23 februarie 2014 12:10 Răspunde
  • La multi ani draga Loredana, sa ai o primavara splendida!

    Victoria West 1 martie 2014 15:25 Răspunde
  • Intr-adevar, a le insufla celorlalti incredere si validandu-i pentru ceeea ce reprezinta e un mesaj foarte puternic.Multumesc.

    Cezara Popescu 2 martie 2014 17:07 Răspunde
    • Ma bucur ca ti-a placut filmul. O primavara minunata iti doresc!

      Loredana Dima 2 martie 2014 19:20 Răspunde

Lasă un răspuns la Cezara Popescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title