By default

Recunosc ca intre lipsurile mele cele mai de soi se numara unul care doar cu maxima indulgenta ar putea fi trecut cu vederea: nu am cont pe Facebook. Adica nu stie nimeni cam ce planuri clocesc pentru ziua in curs, ce lol-uri si omg-uri imi expediaza prieteni pe care nu-i cunosc sau ce poze personale am mai postat din plictiseala sau alte stari. Stiu ca ma privez voluntar de bucuria de a vedea chipuri noi de prieteni ai prietenilor pe care nu-i cunosc (dupa cum spuneam), aparand zilnic din neantul  virtual si cerandu-mi prietenia asa cum ceri un ziar la debitul din colt. Dar, in egala masura, stiu ca renunt la privilegiul de a ma lasa placuta si a cantari, in numarul de like-uri, cat de importanta e prezenta mea in vietile virtuale ale celorlalti sau cat de ravisante ar fi doua-trei cuvinte inepte asternute la repezeala, dar care, in zilele bune, ar atrage comentarii „fara numar”.

Viata mea ar lua-o razna de-a binelea. Eu, care am aprige indoieli in privinta prietenilor din viata reala, m-as trezi asaltata de nume necunoscute sau de nume indaratul carora nu stiu cine se ascunde. As deveni suspicioasa, brusc neincrezatoare, poate chiar usor paranoica. Ca sa nu mai vorbesc de lexicul meu, care ar lua-o razna odata cu mine. In sensul ca ar suferi modificari substantiale si de neiertat chiar si intr-o lume in care trebuie sa sharuiesti ca sa existi, sa dai like-uri cand tu de fapt completamente dislike treaba cu pricina (dar n-ai cum altfel sa te exprimi). Aud ca exista si likeri prin vocatie, dar si lume care e suficient de agitata cat sa-si cumpere like-uri cu cardul. N-am prea inteles ce face cu ele, dar, ma rog, pana nu candidez si eu (oriunde, undeva), cred ca nici nu am ocazia sa aflu.

Nu sunt malitioasa, sunt doar o persoana greu incercata de tehnologie, in special de cea informatica. In sensul ca Facebook-ul e singurul lucru cu care nu m-am complicat. Inca. Altfel m-am complicat cu o suma de lucruri de care nu am nevoie, oricum peste capacitatile mele tehnice de utilizare. Sunt destul de atehnica, recunosc. Si, fie vorba intre noi, nu e asta pacatul meu cel mai mare… Important e ca citesc din scoarta-n scoarta cartile tehnice, sunt la zi cu teoria si la pamant cu practica. Pentru a afla cum se pot incalzi scaunele masinii am citit cam totul despre sistemul electric, ca nu gaseam informatia care-mi trebuia mie. Cand am gasit-o, erau deja 20 grade afara…

Ca sa nu mai vorbesc de tehnologia noului led 3D care te invita sa te cufunzi intr-o infinitate de optiuni, web, aplicatii, apeluri video si alte minunatii de necuprins cu mintea. Cel putin cu a mea, avand in vedere ca, dupa o saptamana de intensa utilizare, inca nu am setat canalele… Dar ma delectez cu instructiunile de utilizare care promit „o experienta mai reala decat realitatea”. Am incheiat citatul. Exact asa se exprima autorul anonim al manualului, special pentru a-mi amplifica frustrarea.

Asta ca sa intelegeti de ce prezenta mea pe cea mai in voga retea de socializare a momentului ar fi o nedreapta provocare pentru mine. Caci, va rog sa ma credeti, nu m-as incurca cu retele de mana a doua, ci doar cu cea mai populara si mai cu mot dintre toate.

Aud insa ca si aici am de trecut testul  unor setari complicate si aparent infinite, la capatul carora te asteapta o viata protejata de pericolele virtuale, cu chat-uri ghiduse si albume cu poze de la all inclusive-ul de asta vara, sau dimpotriva, ochi curiosi, minti bolnave si click-uri perfide. Plus zvonurile ca informatiile private de pe FB calatoresc online spre tot felul de aplicatii si medii pe care le activam mai mult sau mai putin voluntar.

Dar citeam si ca omniprezentul FB e un bun mijloc de promovare a unui blog, site sau business, te tine conectat cu lumea larga si te condamna la cunoastere si informatie.

Voi ce credeti?