Love is definitely blind.
Cam asta e concluzia la care am ajuns dupa ce am studiat cu oarece interes si detasare cateva relatii interumane care pun sub semnul intrebarii sanatatea mintala a partenerului pe veci indragostit. Plus ca am citit prea multe carti pe tema asta, am vazut tot felul de statistici si studii care incearca sa rezolve problema fara de raspuns pana la aceasta ora.
Asadar, iata datele problemei ce ma framanta si pe mine astazi:
Se dau cateva cupluri in care el e inteligent, educat, comportament ireprosabil, in fine, tot pachetul. Ea e mai putin inteligenta, mai deloc educata, dar cu frustrari si complexe ce deriva de aici, gratioasa, pretioasa si senzitiva. Ma incurc in eufemisme, asa ca o sa incerc o descriere mai frusta: ea e iremediabil tampita.
Intrebare: cum de el e pe veci inamorat de ea, fara sa vada lipsurile, marginirea, privirea goala?
Sigur ca as putea diseca si pune la microscop o atare relatie si as putea vorbi cale de vreo 30 de pagini si 65000 de caractere despre stereotipuri culturale, mecanisme psihologice si alte lucruri prea complicate pentru mintisoarele obtuze ale mimozelor despre care am ales sa scriu. Asa ca vom pastra linia simpla a demersului in chestiune.
Nu ai cum sa nu observi astfel de cupluri, ti se lipeste privirea de ele ca musca de hartia cu lipici. Sigur ca raspunsuri partial corecte s-ar putea gasi oricand, si anume ca el cauta o femeie care sa fie doar a lui, adica nepreocupata de carti, scoala, educatie, cariera, dezvoltare etc. Mai degraba preocupata de felul intai, doi si – vor spune cinicii – mai ales desert. Cu timp pentru a-i calca lui camasa preferata, a-i asculta povestile de peste zi, grabita sa ii dea dreptate si sa-i verifice si telefonul intre timp.
De neinteles mi se pare situatia in care el, intelectual cu pretentii, desavarsit in a vedea opacitatea celor din jur, cade in mrejele unei fapturi cu doi neuroni si uita complet de partenera care il insotise prin viata pana atunci si care nu avea alt defect decat acela de a fi fost pe masura ilustrului consort.
Am auzit odata o doamna – rafinata, desteapta cat cuprinde, genul classy lady – spunand ca un barbat, cu cat e mai destept si mai cultivat, cu atat e mai usor de manipulat de femei prostute rau, da’ rau de tot. Am fost tentata sa nu o cred, doamna tocmai fusese parasita de stralucitul sot pentru o demoazela mai proasta decat gardul ce ii marginea domnului vila. Pe urma m-am gandit ca demoazela in cauza, care sigur nu citea lucrari academice si nu dormea cu Shakespeare pe noptiera, poate ca avea, in vocabularul ei modest, cuvinte de alint si rasfat pentru domnul ale carui urechi nu mai fusesera demult zgariate de dulcegarii ieftine, chiar daca nu neaparat si sincere.
Mda, dragostea e oarba. Dar sa stiti ca trebuie sa fie si un pic surda, fiindca fapturile angelice, cu glas mieunat si siropos, trantesc niste greseli gramaticale cand te astepti mai putin, de ti-e mai mare mila de sponsor. Honey, ai gije sa nu uiti minusile, susura tandru noua cucerire (la naiba – nu am diacritice), si honey se topeste de drag ca o bucata de unt in tigaia incinsa. Mintea lui se opreste brusc la honey, cu incapatanare de indragostit, de iubit, de catar.
O sa spuneti ca multi domni, dupa ce pasiunea furibunda se zborseste ca o smantana expirata, vor incepe sa vada ca tin de toarta o natanga si vor regreta amarnic. Ei sunt cazul fericit.
Caci exista si nefericitul caz al celor care au ales sa preamareasca pana la moarte o femela dominanta, ce le manipuleaza viata, vointa, deciziile, transformandu-i in biete bucati de plastilina uitata in soare. Astia nu se trezesc niciodata, cara dupa ei o piatra de moara care le stie pe toate si le supravegheaza pana si respiratia. De astia nu mi-e mila. Isi merita soarta.
Ma uimeste insa cum femei prostanace reusesc sa tina sub papuc barbati care, in afara relatiei cu ele, sunt oameni normali, au calitati si puncte de vedere, bat cu pumnul in masa si au succes pe toata linia.
Ati observat vreodata cum vorbeste un smart man cu o femeie prostanaca pe care o a-do-ra? Nici urma de infatuare, nici un fel de rautate. Doar o privire bovina, pierduta, capul usor inclinat, vocea plina de inflexiuni ciudate, chicoteli jucause si o atentie deosebita acordata bombeului.
Nu incerc sa iau pe nimeni peste picior, s-au facut studii pe tema asta, adica niste cercetatori si-au pierdut vremea ca sa afle de ce honey isi lasa nevasta desteapta ca sa se insoteasca – de regula pana ce contul va seca – cu o pupaza vulgara si/sau bleaga.
Sper ca m-am facut inteleasa, nu vreau sa supar pe nimeni. Si marturisesc admiratia mea netarmurita pentru femeile neghioabe ce pot duce de nas orice barbat.
Nu stiu de ce, dar mie nu-mi reuseste. 🙂
Foarte adevarat.