Iubesc senzatia de zbor, alunecarea domoala, linistea in nopti geroase de iarna in care fulgii ti se anina de pleoape pentru o clipa. Sau freamatul padurii in dimineti cu aer de cristal, cand gheata lacului e atat de transparenta incat lumea de dedesubt ajunge in privirea ta.
Iti intinzi bratele, miscarile iti sunt usoare, plutesti, esti liber si fericit cum nu ai mai fost demult. Lasi undeva departe toate gandurile nesuferite, iti domolesti bataile inimii si intalnesti astamparul acela pe care il cauti de multa vreme. Patinajul te invata sa te descoperi pe tine insuti, intr-o intalnire tihnita, negrabita. Te disciplineaza. Te ajuta sa-ti coordonezi miscarile corpului cu ritmul inimii. Nu-ti mai numeri pasii, ci bataile aripilor. Nu te gandesti ca vei cadea pentru ca zborul ti-e prea inalt. Ti-e bine, ti-e cald, ti-e drag de tine.
Am iubit patinajul din clipa in care am incaltat prima data patinele. Iubeam deja spectacolele de dans pe gheata pe care le vedeam la televizor. Atatea nume celebre de patinatori, imbinand gratia cu disciplina tehnicii si cu arta dansului, strunindu-si pasii, salturile si emotiile in cel mai frumos sport practicat vreodata. Jocurile Olimpice au fost intotdeauna mai frumoase pentru ca le-am legat de performantele Suryei Bonaly si de faimosul ei salt in spate, de gratia Oksanei Baiul, de harul cuplului Oksana Grisciuk si Evgheni Platov.
Dar favoritii mei, de departe cei mai admirati, olimpienii lumii mele de vis sunt Katarina Witt, Alexei Yagudin si cuplul Ekaterina Gordeeva şi Serghei Grinkov. Pe primii doi i-am vazut cu ceva ani in urma in turneul american Smucker’s Stars on Ice, intr-un spectacol elegant ce le-a pus in valoare forta si maiestria. Pe Katia si Serghei mi-i amintesc castigand aurul olimpic in 1994 la Lillehammer si patinand dumnezeieste in spectacolul de gala. Un an mai tarziu, in timp ce repetau unul dintre vestitele lor salturi, Serghei Grinkov murea pe gheata din pricina unui infarct masiv. Avea 28 de ani, era proaspat campion olimpic si de patru ori campion mondial. Sfarsitul lui a fost unul dintre multele lucruri nedrepte si de neinteles ale destinului.
Am aflat anul acesta ca fiordurile si lacurile inghetate ale Norvegiei sunt cea mai buna lectie de patinaj. De dans. De relaxare. De liniste. De natura. Poate de aceea multi dintre marii campioni s-au format acolo, de la Sonya Henie, cea care a revolutionat patinajul artistic, la faimosul patinator de viteza Johann Olav Koss.
Inveti ca nu ai nevoie de un patinoar modern, perfect utilat, cu dusuri si vestiare calde. Iti ajunge dorinta de a simti vantul rece biciuindu-ti obrajii. Stii ca plutesti peste un abis de care te desparte doar gheata sticloasa, dura, transparenta. Plutesti. Esti liber si fericit cum nu ai mai fost demult…
Buna, subscriu intru totul la spusele tale, la fel am simtit si eu din prima clipa in care mi-am pus patinele in picioare, stiam sa patinez, am patinat fara sa cad macar odata. Am trait exact aceleasi senzatii pe care le descrii, si asa este, sublim.
Iti multumesc pentru aceste articol minunat in care ma regasesc profund!
Am vazut multa lume patinand pe lacuri cu ajutorul betelor de schi. Cred ca ai mai multa siguranta, dar miscarile iti sunt limitate. Seamana mai degraba cu schiul fond. Si eu iti multumesc!:)
Imi place!!!! Si poza e atat de reusita. Facuta de tine? Ce lac este?
Este Store Stokkavann. Poza este facuta de un prieten.
Si mie imi plac sporturile de iarna, iar senzatiile de zbor, libertate, independenta le regasesc de fiecare data cand alunec pe gheata sau pe partii civilizate. Si eu am patinat cand eram copil pe un lac. Era mic si gheata era zgrumturoasa, sculptata de vantul puternic. Dar era doar al meu, asa ca parea perfect… micul meu univers de gheata. Acum este acoperit cu pamant si, partial, cu ciment, peste care troneaza tarabe unde se vand suveniruri ieftine… De cate ori trec pe acolo ma incearca un sentiment de regret…
Fotografia ta e superba!!! Ce lac frumos…
Merci! Urmareste CE de la Zagreb…
Loredana, vei mai scrie pe Tango?
Paste fericit si sarbatori minunate!