fbpx
„E-atâta rutină pe lume și-atât de puțin adevăr. (Ileana Vulpescu)“

Examenul maturitatii

de

A mai trecut o sesiune de bacalaureat, in pas schiopatat, marcata – ca in fiecare an – de povesti de frauda, contestatii si cifre oficiale menite sa ascunda o realitate trista.

Ca orice produs al sistemului de invatamant romanesc, examenul de bacalaureat e o facatura imbracata pompos in statistici sclipicioase. Se vorbeste de promovabilitate crescuta si progres, in conditiile in care un sfert dintre absolventii claselor a XII-a nici macar nu s-au inscris la examen.

Realitatea este ca invatamantul romanesc nu are legatura cu Romania, cu nevoile tarii. De mai bine de doua decenii, fiecare ministru al educatiei face experimente cu sistemul de invatamant, impunand reguli care acopera intreaga arie, de la iresponsabilitate la bizarerie. Sunt masuri copiate din sisteme de invatamant de aiurea, dar neadaptate sau complet nepotrivite realitatii romanesti.

Asa se face ca, in loc sa avem tineri calificati in meserii diverse, avem tineri someri.

In timp ce tarile europene pun accent deosebit pe scolile profesionale, noi le desfiintam pentru a face loc unor srl-uri numite facultati particulare.

In timp ce ei au tamplari, sudori, mecanici, lacatusi, brutari sau zootehnisti, noi avem masteranzi si doctoranzi, adica pseudoeducatie si multa hartie.

In timp ce ei progreseaza, noi batem pasul pe loc.

Ne bucuram naiv ca incercarile de fraudare a examenului au fost mai mici anul acesta, desi toleranta nationala fata de furt nu cunoaste limite.

Hlizeli jurnalistice numara perlele de la examene, dovada deprimanta a faptului ca mii de tineri nu au un minim de cunostinte cu care sa treaca prin viata, nu se pot exprima corect nici macar in limba romana. Nu au respect fata de propria lor persoana, nu au demnitate, si acesta este, de departe, cel mai trist lucru ce se poate intampla unui popor care scade numeric in mod dramatic si isi pierde reperele si valorile.

Am vazut si comentarii care spun ca ignoranta este cheia reusitei. Ca in bancul in care, la intalnirea de zece ani de la terminarea liceului, fostul elev – impertinent si artagos – le cere socoteala profesorilor pentru faptul ca il tratau ca pe prostul clasei si il lasau mereu corigent. Profesorii se apara in cor: “Se poate, domnule prim-ministru? Noi???”

Dincolo de gluma, scoala ramane, pentru foarte multi, un loc al ignorantei, al lipsei de interes, unde sunt permise (daca nu chiar incurajate) plocoanele, ploconelile, copiatul, furtul de orice fel si in forme cat mai variate. Elevii nu par interesati de viitorul lor, profesorii sunt descurajati si din ce in ce mai slab pregatiti. Raman parintii, multi dintre ei cu asteptari oneste. Altii sunt ei insisi “stiutori” ai mecanismului care nu cunoaste riscuri de genul picat la examen sau admis la facultate pe locuri cu taxa.

Stiu o poveste sordida care, daca nu ar fi adevarata, ar fi greu de imaginat. Se intampla in urma cu cativa ani, inaintea instalarii camerelor de supraveghere, amanunt nesemnificativ pentru cei care urmaresc un tel precis.

Personaje: o mama din specia pe care o dispretuiesc profund, falsa si superficiala. O odrasla, poate inteligenta in felul ei, dar petrecandu-si tot timpul prin cluburi, mai rar pe la scoala. O comisie “abordabila”. Si un tata implicat indirect in poveste, dar excelent finantator.

Mama a premeditat toata afacerea, inca de pe vremea cand ii dadea, in fiecare weekend, sfidator de multi bani odraslei pentru noptile de clubbing. Era ea insasi fericita de succesul pe care il avea copilul ei prin cluburi, dar si constienta ca muzica, bautura si viata sexuala nu-ti slefuiesc educatia. Asa ca s-a gandit sa devina sefa comitetului de parinti din liceu, responsabilitate care ii dadea privilegiul ca, in timpul examenului de bacalaureat, sa fie singura persoana care sa aiba acces in cladirea liceului si, implicit, in proximitatea comisiilor de supraveghere si corectare.

Vorbea cu nonsalanta si satisfactie de ceea ce urma sa faca, mai pe scurt sa introduca in buzunarele comisiei  plicurile aducatoare de noroc odraslei (care trebuia sa fie admisa ulterior la facultate pe un loc fruntas).

Desi am fost martora in cateva randuri la elucubratiile mamei, imi venea greu sa cred ca va reusi. Imi era teama ca se va alege cu dosar penal, iar copilul va fi dat afara din examen. Am incercat sa-i arat riscurile. M-a privit de parca urma sa ma agate in insectar si mi-a spus ca nu inteleg nimic pentru ca nu am copii. (Da, exact, asta era visul meu, sa am copii si sa comit acte penale de dragul lor, in loc sa le ofer educatie.)

Ce m-a socat cu fiecare ocazie a fost atitudinea mamei fata de profesori, considerati laolalta niste hoti care asteptau spagi, atitudine exprimata frust, inclusiv in fata odraslei. Incercam sa inteleg daca vroia sa ma ofenseze intentionat, desi nu mai predam demult si nu ma mai consideram ca facand parte din breasla, sau pur si simplu comportamentul ei friza prostia.

In rezumat: examenele de bacalaureat au trecut cu bine, mama a reusit in tot ce isi propusese. De bucurie i-a cumparat o masina nepermis de scumpa odorului care trecuse de bac cu asa mari emotii.

Am auzit ca, in toamna aceluiasi an, copilul prestator de clubbing a fost admis la o facultate de medicina si ulterior a devenit medic. Nu ma intrebati cum ca nu stiu si nici nu-mi doresc sa stiu.

Povestea este insa autentica si de aceea de o mie de ori mai sordida si mai unsuroasa. Nu am stiut cum sa reactionez atunci, ma temeam chiar sa nu-i jignesc cumva. De parca astfel de oameni ar putea fi jigniti…

Eu ma incapatanez sa cred insa ca asemenea specimene ar putea fi inlaturate din drum. Ma incapatanez sa cred ca, pe langa fiecare asemenea individ, exista alti o suta sau o mie onesti, capabili sa educe. Exista copii inteligenti care te uimesc cu cate stiu. Exista parinti responsabili si profesori devotati, pe care sa nu-i uiti o viata.  Sunt dornici sa faca ceva cu viata lor si cu vietile celor pe care ii cresc, ii educa, ii iubesc. Si asta nu e putin lucru.

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Loredana, textele tale sunt atat de pline, de curajoase, de reale, de profunde!
    Sa auda cineva!!!

    ccamellia 11 iulie 2014 8:21 Răspunde
    • Multumesc, Camelia!

      Loredana Dima 11 iulie 2014 9:11 Răspunde

Lasă un răspuns la ccamellia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title